Satele de mastic

Masticul — rășina aromată care se scurge din tăieturile făcute în scoarța unei anume varietăți de lentisc — se produce comercial nicăieri în lume în afară de treimea sudică a insulei Chios. Genovezii au ținut comerțul ca monopol de stat din secolul al XIV-lea, otomanii l-au păzit la fel de strâns, iar cele vreo douăzeci de sate care cultivau planta au fost construite ca niște fortărețe ca s-o apere. UNESCO a trecut în 2014 meșteșugul cultivării masticului pe lista patrimoniului imaterial.

Mesta e primul de văzut: un sat medieval gândit ca un singur bloc defensiv, cu casele exterioare formând un zid continuu, fără ferestre spre afară, cu străzi atât de înguste și boltite încât funcționează ca tuneluri, și o biserică în mijlocul labirintului. Pyrgi, la un sfert de oră, e acoperit din cap până-n picioare cu xysta — motive geometrice alb-negru zgâriate în tencuială. Olympi e cel mai liniștit dintre cele trei, cu un turn încă în picioare în mijloc și o peșteră amenajată în apropiere. Muzeul Masticului de deasupra satului Pyrgi explică serios anul de cultură.

Pentru scăldat, Mavra Volia la Emporios are pietriș vulcanic negru, Komi are nisip, iar Vroulidia, chiar la capătul de jos al insulei, n-are nici lume, nici umbră. Camerele de aici sunt în case de sat restaurate, nu în hoteluri, iar satele sunt la patruzeci de minute de oraș.