Chios

ΑO insulă cu monopol

Masticul — rășina aromată care curge din tăieturile făcute în scoarța unei anumite varietăți de lentisc — se produce comercial nicăieri în lume în afară de treimea sudică a insulei Chios. Genovezii au ținut comerțul ca monopol de stat din secolul al XIV-lea, otomanii l-au preluat și l-au păzit la fel de strâns, iar cele peste douăzeci de sate care cultivau planta au fost construite ca niște cetăți, ca s-o apere. UNESCO a trecut în 2014 meșteșugul cultivării masticului pe lista patrimoniului imaterial. O singură plantă explică arhitectura insulei, bogăția ei și bună parte din istoria ei.

ΒSatele masticului

Mesta e primul de văzut: un sat medieval gândit ca un singur bloc defensiv, cu casele exterioare formând un zid continuu, fără ferestre spre afară, cu străzi atât de înguste și de boltite încât funcționează ca tuneluri, și cu o biserică în mijlocul labirintului. Pyrgi, la cincisprezece minute, e acoperit din cap până în picioare cu xysta — modele geometrice gri și albe zgâriate în tencuială —, ceea ce face ca piața principală să arate ca o iluzie optică foarte mare. Olympi e cel mai liniștit dintre cele trei, cu un turn încă în picioare la mijloc, iar peștera de la Olympi, din apropiere, e una dintre cele mai frumoase peșteri amenajate din Grecia. Muzeul Masticului, deasupra satului Pyrgi, explică anul agricol ca lumea.

ΓNea Moni, Anavatos și anul 1822

În mijlocul insulei, Nea Moni a fost întemeiată de un împărat în secolul al XI-lea și păstrează mozaicuri din aceeași epocă, printre cele mai frumoase păstrate oriunde — a fost înscrisă în patrimoniul mondial în 1990. Un cutremur din 1881 a prăbușit cupola, iar cea refăcută stă ciudat peste originale. În apropiere, Anavatos e un sat de piatră părăsit, îngrămădit pe o faleză, golit după represaliile otomane din 1822, în care zeci de mii de chioți au fost uciși sau vânduți ca sclavi. Masacrul a șocat Europa, Delacroix l-a pictat, iar insula nu și-a mai recăpătat niciodată populația.

ΔOrașul Chios, Kampos și plajele

Capitala e un oraș-port cu un castel genovez la un capăt, un muzeu maritim finanțat de familiile de armatori pe care insula le dă și azi și o faleză care lucrează, nu una pitorească. La sud, Kampos e un ținut de livezi de citrice închise între ziduri, cu conace de piatră și roți de apă, ridicate de nobilimea genoveză. Pentru înot, sudul are Mavra Volia, cu pietrișul ei vulcanic negru, și Komi, cu nisip; vestul are Elinta și Lithi; nordul are Nagos și prundișul lung de la Managros. Karfas, lângă aeroport, e cea cu hoteluri.

ΕCum ajungi

Chios are aeroport (JKH), cu zboruri din Atena și Salonic și legături sezoniere puține, feriboturi de noapte din Pireu, linia Egeei de Nord spre Lesvos și Samos și o traversare scurtă spre Cesme, în Turcia. Din România, socotește o escală la Atena. Vezi feriboturi și island hopping. Mașina e obligatorie: satele masticului sunt la patruzeci de minute de oraș, coasta de vest e și mai departe, iar rețeaua de autobuze e gândită pentru localnici. Chios e pe lista insulelor cu TVA redus, iar asta se vede în prețurile din magazine.

ΣΤPentru cine e

Pentru cei care vor o insulă grecească având un subiect — arhitectură, o plantă, un masacru, o mănăstire — și cărora nu le trebuie un bar de plajă. Li se potrivește celor care conduc, fotografilor și celor care preferă satele stațiunilor. Sari peste ea dacă vrei viață de noapte sau șezlonguri garantate. O dată merită știută: în noaptea de Paște ortodox, cele două parohii din Vrontados trag zeci de mii de rachete artizanale în turnurile bisericii celeilalte, și e la fel de zgomotos și de serios pe cât sună.