Syros

ΑUn oraș care se întâmplă să fie pe o insulă

Nimic nu te pregătește pentru sosire. Feribotul ocolește promontoriul și Ermoupoli se ridică din apă în trepte de fațade neoclasice, străzi de marmură și două dealuri încoronate de două catedrale — una ortodoxă, una catolică. Nu e un sat care a crescut; e un oraș din secolul al XIX-lea, construit din nimic în anii 1820 de refugiați din Chios și Psara în timpul Războiului de Independență, și vreme de câteva decenii cel mai activ port al Greciei, înaintea Pireului.

Pireul l-a depășit, șantierele s-au micșorat, iar orașul a rămas. Azi Ermoupoli e capitala regiunii Egeea de Sud și sediul Cicladelor, cu tribunal, spital, o facultate și 21.000 de oameni care trăiesc aici tot anul. Asta schimbă totul într-o vizită: brutăriile sunt deschise în februarie, tavernele gătesc pentru localnici și nimic nu e teatru de sezon.

ΒCe vezi în Ermoupoli

Piața Miaouli, o plateia uriașă de marmură cu primăria într-un capăt, e locul unde se plimbă tot orașul seara. La câțiva pași e Teatrul Apollon, construit în 1862–64 după planurile arhitectului italian Pietro Sampò și deschis cu Rigoletto — o operă cu potcoavă completă, lojă peste lojă, într-un oraș de mărimea asta.

La nord de piață, cartierul Vaporia cade direct în mare: casele căpitanilor și biserica cu cupole albastre Agios Nikolaos, deasupra stâncilor de pe care lumea intră în apă pe scări. În sus, spre vest, Ano Syros e orașul medieval întemeiat de venețieni în secolul al XIII-lea, la care ajungi pe vreo o mie de trepte de marmură, catolic până azi și încoronat de catedrala Sfântul Gheorghe. Muzicianul de rebetiko Markos Vamvakaris s-a născut pe ulițele lui și e pomenit acolo.

Muzeul Industrial, în vechile ateliere de la sud de port, e cea mai bună explicație de oriunde pentru felul în care insula asta a fost cândva motorul navigației grecești.

ΓPlajele

Sunt modeste după standardele cicladice, și asta face parte din farmec — sunt plaje pentru înotat, nu pentru fotografiat. Galissas, Kini, Vari și Megas Gialos sunt cele amenajate, toate cu nisip și taverne. Agathopes și Komito, în sud-vest, sunt mai frumoase și mai liniștite. În nordul pustiu, Grammata e un golf ale cărui stânci poartă inscripții lăsate de corăbieri din Antichitate care cereau drum bun; mai toată lumea ajunge acolo cu barca.

ΔMâncarea

Syros are mâncarea lui, ceea ce e rar pe o insulă mică: San Michali, o brânză tare de vacă cu denumire de origine protejată, louza și rahatul și halvadopita vândute în prăvălii care le fac de un secol. Mănâncă în Ermoupoli pentru varietate și în Ano Syros pentru priveliște.

ΕCum ajungi și când

Feriboturile din Pireu fac între două ore și jumătate și patru ore, iar Syros e un nod — de aici pleacă vapoare spre aproape toate celelalte Ciclade, ceea ce o face o primă sau o ultimă escală bună pe un traseu de itinerarii între insule. Există și un aeroport mic, cu zboruri din Atena. Fiindcă orașul trăiește tot anul, Syros e una dintre puținele insule grecești care merită văzute în octombrie, în martie sau de Paște.