Tinos

ΑDouă insule într-una

Tinos stă între Andros și Mykonos, la douăzeci de minute cu feribotul de cea mai gălăgioasă insulă din Grecia și la o lume distanță de ea. E mare — 194 de kilometri pătrați, vreo cincizeci de sate încă locuite — și face două lucruri complet diferite în același timp. E cel mai important loc de pelerinaj ortodox din țară și, în același timp, o insulă liniștită, verde, de piatră, bună de mers pe jos și de mâncat, la care turistul străin rareori se gândește.

Cele două jumătăți se întâlnesc în port. Feribotul acostează și, drept în față, o stradă largă pavată cu marmură urcă 800 de metri până la Biserica Panagia Evangelistria. Pe 15 august, de Adormirea Maicii Domnului, pelerinii urcă strada aceea în genunchi. În restul anului e pur și simplu cea mai frumoasă apropiere de o biserică din toate Cicladele.

ΒSatele sunt miezul

În interior, Tinos înseamnă terase, ziduri de piatră uscată și sate construite ca să nu se vadă de pe mare. Pyrgos, în nord-vest, e satul marmurei: școala lui de arte plastice scoate sculptori de două secole, cimitirul e o galerie în aer liber, iar Muzeul Marmurei îți arată cum devine un bloc din munte o lumină de deasupra ușii. Volax se află într-un câmp de bolovani de granit cât casele, exact atât de ciudat pe cât sună. Kardiani și Isternia atârnă pe versantul vestic, deasupra mării. În jurul satului Tarabados stau porumbarele — turnuri de piatră traforată, de origine venețiană, din care insula are vreo mie.

Peste toate se ridică Exomvourgo, stânca zimțată pe care venețienii au fortificat-o și au ținut-o până în 1715, mai mult decât oriunde altundeva în Marea Egee. Urcușul ia sub o oră, iar priveliștea acoperă jumătate din Ciclade.

ΓPlajele, cu un avertisment despre vânt

Coasta de sud e partea comodă: Agios Sostis, Agios Ioannis Porto și Kionia au nisip, apă mică și autobuz. Coasta de nord e partea frumoasă — Kolymbithra e golful cel mai cunoscut al insulei, iar Livada cel mai sălbatic — dar primește meltemi în plin. De la mijlocul lui mai până la mijlocul lui septembrie, vântul acela de nord poate transforma o baie într-o ceartă. Întreabă care latură e la adăpost înainte să pornești cu mașina; așa fac și localnicii.

ΔMâncarea

Aici e surpriza adevărată. Tinos are anghinare, capere, verdețuri de câmp, louza (carne de porc uscată la aer) și o generație de bucătari care s-au întors acasă. Prânzul la Thalassaki, chiar pe apă la Ormos Ysternion, e momentul mare al insulei; To Perivoli din Kardiani și tavernele din Volax sunt varianta de fiecare zi. În august, rezervă din timp.

ΕCum ajungi și când

Fără aeroport, și probabil fără niciunul: singurul platou plat care l-ar putea ține e pământul agricol de la Falatados, iar satele au spus nu. Feriboturile pleacă din Rafina și Pireu, de obicei prin Andros sau Mykonos — vezi feriboturi. Mai, iunie și septembrie prind insula la cel mai bun moment. Mergi pe 15 august doar dacă pelerinajul e motivul pentru care ai venit; atunci nu mai e liber niciun pat în Tinos.